A fost data intr-un univers paralel, o planeta cu doi sori.Un soare mare si lenes cu o lumina albastra si un soare mic si rapid ce lumina in rosu.Cat cel mare face o zi cel mic facea trei.Iar cand se apropiau unul de celalalt cerul devenea violet. Planeta era o planeta hoinara lipita in coada a doua sisteme solare vecine, dar ne apartinand de nici unuia. Tocmai de aceea unul dintre sori ,cel mare,rasarea de la est iar cel mic rasarea de la vest.
Planeta era o planeta lichida ,doar cu o singura,mare,insula in mijlocul nesfarshitului ocean.O insula de piatra alba, un munte ascutit cu varful la buza norilor.
La poalele muntelui si la marginea marii traiau finite umanoide evoluate din animale marine,cu pielea lucioasa si plumburie cu ochii grii aprinsi si lichizi. Se numeau “Amritzi” si traiau in grotele de pe malul apei impreuna cu pasarile muntelui, ceva ce noi am intelege drept pescarusi turcuaz dar cu un cante pe care noi nu l-am putea auzi nicodata .
Amritzi traiau in armonie si pace ne facand altceva decat sa inoate sa stea la lumina si sa se iubeasca.Traiau stand ore intregi si ascultand cum se izbesc valurile de mal si se hraneau cu ce le aducea oceanul :melci scoici si alge.
Traiau in perfecta armonie si multumire, aducand slava sorilor “Tu’ruq” si “E’la” si muntelui Jao.Fara nici o grija sau durere si in deplina pace.
Pe insula,in varful muntelui din sare si piatra era un castel cu sapte turnuri si ferestre lungi si rotunde,din luciu de perla,pe care lumina il facea sa emane un abur de mii de culori.
In castel era o tabla imensa de shah ,un simplu joc al zeilor nevazutzi ai universului, unde se mai afla decat o singura piesa, o regina de alb pe un tron inalt, singura si tacuta ,caci regina nu vorbea, nu vedea si nu auzea.
Doar o oglinda imensa de argint si ghiatza statea si contempla tacerea prin simtire cu ea.Oglinda reflecta in sufletul reginei tot universul si fie care cuvant pe care il capta si astfel era singura care putea vorbii cu “Regina”.
-Sinuratate vad oglindindu-se in mine!
-Oglinda, eu sunt o regina uitata
,tacuta pe un tron imbacsit de piatra,intr-un castel parasit,pe un munte inalt,pe o insula pustie intr-un ocean nesfarsit!
Planeta mea e singura din galaxia sa,insula mea e singura bucata de pamant de pe planeta mea in rest doar oglinda nesfarsita a oceanului .
La rasarit lumina este albastra iar prima raza curge pe ghiata ca un lichid imprastiat pe podea,sacadat pana ce se izbeste violent de dalele de piatra ale castelului meu .
Lumina inunda arcadele de piatra si-mi paralizeaza orice simtire .Orice gand pare inutil ,orice miscare pare inutila,orice sunet pare inutil!
Planeta mea e singura din galaxia sa!
Planeta mea nu are sateliti!
Galaxia mea e singura din universul in care ma aflu!
Seara lumina devine verde inabusind totul ca o cortina imensa intr-un abur dens in care fiecare lucru parca pluteste.
Noaptea nu e nici un fascicol de lumina de nicaieri …
Doar intuneric
Doar liniste !O liniste pura dintr-un infinit!
Noaptea intunericul e perfect ,nici un sunet nu se aude ,nu patrunde nimic de nicaieri .
Noaptea nu respir,sa nu deranjez linistea . singurl sunet fiind cel al respiratei mele ;
E atat de liniste in universul meu !
Ziua lumina alba e atat de consistenta incat orice miscare se topeste ,mut,fara ecou.
Eu nu m-am miscat niciodata!Defapt eu nu am deschis ochii niciodata !Nu am vorbit niciodata !Nu stiu de cand sunt, Stiu doar ca sunt!Cine m-a creeat ? Poate ca eu m-am Creeat singura?ca un puct de lumina in intuneric aparut din intamplare ?Poate ca universul meu m-a creeat ?Sau poate ca eu l-am creeat pe el ?
Stiu doar ca in nemarginita mea tacere ascult,ascult linistea perfecta a universului meu cu o singura planeta lichida ce are o singura insula pustie,unde pe un munte intr-un castel de piatra stau nemiscata si ascult linistea erelor ce trec !
Universul meu gol are doar un singur martor al existentei sale ,un singur martor ce il asculta ,un singur martor ce ii respira infinitatea!
Si totus universul meu e fericit!
Eu sunt regina lui iar el ,planeta mea lichida,amritzi si castelul de piatra se simt iubiti nemarginit, pentru ca au macar un singur martor ce le iubeste si le absoarbe simplitatea!
eu imi iubesc universul …pentru ca e simplu!
– Regina mea ,singuratatea e o durere ce se naste in pantecul unei femei si ii mananca sufletul,singura sa fi nu se cade ,unei regine ii trebuie un rege care sa o faca sa vorbeasca, sa vada si sa auda iar el prin mine va venii si te va gasii ,ii spunea mereu oglinda iar regina in inima ei o primea si ii spunea:
– Atunci sa taca durerea caci viata se naste din pantecul femeii si setea de dragoste se stinge cu simtire!Iar eu nu pot de cat sa astept !In lumi se va bate si va gasii drumul spre mine iar eu nu trebui dect sa-l astept!
Pe fata nemiscata a reginei se scurse o lacrima. Lacrima se transforma in perla si se rostogolii pe tabla de sah pana la oglinda ,trecand prin oglinda si scufundandu-se in etrnul si nesfarsitul univers paralel de al sau.Apoi regina se afunda in somn .
Paiatzacuminteacreatza's Blog 